Sinceritatea cu care copiii pictează ne-a cucerit dintotdeauna, dar atunci când acesteia i se alătură și talentul, finalul este spectaculos. Sofia Matei le are pe amândouă, iar ceea ce vedem în această primă expoziție personală reprezintă o etapă dintr-un parcurs pe care îl întrevăd a fi doar ascendent.
O expoziție personală are întotdeauna darul de a ne dezvălui întregul univers al unui artist, indiferent de vârstă, pentru că acesta este construit cu dăruire din lucrările care sunt expuse împreună, dar universul pe care lucrările Sofiei ni-l dezvăluie în expoziția sa este unul cu totul aparte. Poate ne-am gândi că este unul al copilăriei, știind că Sofia are doar 11 ani, dar, imediat ce-i vedem toate lucrările, suntem uimiți de maturitatea și seriozitatea cu care ea își realizează compozițiile.
Remarcăm, chiar și în lucrări mai vechi, precum Măgărușul sau Secret garden, cum Sofia reușește să păstreze un echilibru între inventivitatea cu care este nativ înzestrată și cunoștințele de artă plastică dobândite în cadrul cursurilor de pictură susținute de domnul profesor Vladimir Baciu. Ea integrează cu naturalețe în compozițiile sale tot ceea ce a învățat despre desen, cromatică și echilibru compozițional, dar imaginația sa este cea care dă tonul compozițiilor.
Astfel, vedem, de exemplu, în seria de lucrări cu iriși, cum pornește de la reprezentarea unor flori pe care le îndrăgește, dar ajunge, prin inserarea unor fragmente de ziar și adăugarea unor laviuri discrete, la compoziții complexe care depășesc simpla reprezentare. Înseși titlurile pe care le-a dat tablourilor din această serie, Vals, Morning Glory, Mothers are immortal, accentuează ideea conform căreia florile nu sunt pentru ea decât un pretext pentru a-și exterioriza sentimentele.
Sofia are o relație cu totul specială cu materia picturală, cu pânzele și culorile. Nu-i este frică să folosească negrul pentru că știe că poate, cu ajutorul lui, să potențeze alte culori, așa cum vedem în: Nemurire, Romanian Soul sau Albastru înflorit. Iubește rozul, dar îi conferă, prin multitudinea de nuanțe, conotații care să-l scoată din zona unor reprezentări banale, iar inserarea în compoziții a unor elemente precum ceasul, de pildă, scoate în evidență faptul că fiecare lucrare are la bază o idee bine definită, în acest caz cea conform căreia timpul este scurt și prețios.
Vincent van Gogh este unul dintre artiștii pe care Sofia îi îndrăgește foarte mult datorită cromaticii, a manierei specifice de dispunere a tușelor, iar ceea ce apreciez foarte mult la ea este capacitatea, dobândită prin studiu și mult talent, prin care reușește să-și creeze propriile compoziții chiar dacă sunt inspirate de cele ale marelui artist. Ea le conferă o notă particulară care să fie în deplin acord cu propriul stil, care începe, încet-încet, să se contureze. Varietatea cromatică și tușele vibrante cu care a realizat seria de lucrări intitulate Ode to Van Gogh le regăsim și în alte lucrări, precum Love in Venice sau Around the World, ceea ce ne demostrează că Sofia știe să transpună, printr-un vocabular propriu, ceea ce vede în lucrările unor artiști consacrați, amprentându-le cu propria energie.
Un loc aparte în creația tinerei artiste îl ocupă lucrările care pornesc inițial de la un non-figurativ în care primează gestualismul – New York – și ajung, prin inserarea treptată a unor elemente figurative, precum ochiul, ceasul, ceainicul, la suprafețe vibrante, dar și cu un substrat filozofic – The Hours, Kitchen Disaster –, în care personajele sunt construite din tușe energice de culoare – Față în față cu lumea, Somewhere over the Rainbow. În toate lucrările din această serie, Sofia păstrează un echilibru cromatic pe care nu-l întâlnești prea des în lucrările copiilor de vârsta ei.
În totalitate, lucrările Sofiei Matei din expoziția ”Incandescență” ne arată cum ideile unui copil talentat și cu foarte multă imaginație pot prinde viață prin culoare, desen, cum realul este dus în imaginar și imaginarul capătă forme reale.
