Aflată deja la al treilea eveniment artistic de mare anvergură, tânăra Sofia Matei (13 ani) ne surprinde în continuare prin inventivitatea și talentul cu care a realizat noile lucrări de pictură și grafică ce fac obiectul acestei expoziții personale intitulată sugestiv IF I WONDER….Mai mult decât atât, această expoziție are o și mai mare însemnătate pentru că ea deschide drumul unei serii de expoziții tematice pe care o vom dezvolta împreună în următorii ani în cadrul @Asociației Culturale ARTAR.
Din diversitatea tematică pe care o vedeți astăzi, de la naturi statice cu flori, animale, peisaje până la o abordare suprarealistă, ne dăm seama de faptul că Sofia are o inepuizabilă bucurie a experimentării ce se manifestă nu doar în domeniul tehnicilor de pictură, ci și în cel al tematicii. Și spun a experimentării în sensul de explorare a lumii ce o înconjoară din care extrage fragmente pe care le filtrează, cu discernământ, într-o viziune proprie pentru că Sofia nu este interesată să redea cu fidelitate ceea ce vede în jurul ei și îi trezește interesul, ci, dimpotrivă, ea transformă totul ghidându-se de principiile propriei estetici.